Impotriva empatiei

40,00 lei

În stoc

Descriere

Paul Bloom este un renumit cercetător în domeniul științelor cognitive. A publicat numeroase studii în care a încercat să afle cum funcționează moralitatea de la stadiul copilăriei până la maturitate. În această carte, autorul demonstrează că empatia este o piedică în calea moralității. Pentru studiul de față se bazează pe exemple istorice, pe exemple personale, pe studiile altor colegi psihologi, astfel încât reușește să construiască o imagine complexă a felului în care empatia te poate influența în mod negativ.

Empatia ne motivează să fim mai buni. Empatia este resortul unei vieți altruiste. Empatia ne inspiră să dăruim, să ne punem în pielea celorlalți, să le simțim suferința. Stop! Ce ai zice dacă ai afla că, din contră, empatia nu face nimic din toate cele enumerate mai sus? Te intrigă, într-adevăr, dacă-ți spune cineva că, nu, nu e bine să empatizezi.
Totuși, Împotriva empatiei exact despre asta îți va vorbi – despre felul în care empatia este mai degrabă ceva negativ. Da, poate că vei fi tentat să te opui, însă Paul Bloom îți va dovedi că ipoteza pe care o propune cartea lui este cât se poate de validă. Îți va oferi argumente, dovezi și exemple care să te ajute să înțelegi de ce e bine să fii împotriva empatiei. De la scena politică la viața privată, de la războaiele mondiale până la relația deficitară cu frații, părinții sau copiii tăi, vei vedea că există numeroase situații în care, deși ai crezut că empatia este cea care face lumea mai bună, dimpotrivă, lucrurile stau invers.
Deschide cartea și ai răbdare, urmărește direcția arătată de autor, acceptă să mergi împreună cu el pe drumul pe care ți-l propune și vei înțelege astfel de ce empatia nu este resortul unei lumi mai bune, așa cum poate ai crezut mereu.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Impotriva empatiei”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

The Captcha image Change Image | Phonetic spelling (mp3)