„Aceasta este o carte despre încercarea mea încăpățânată de a-mi face treaba în Univers. Este despre un drum frumos, cu obstacole și bariere, cu porți deschise, călăuze și oameni minunați și este despre asumarea misiunii mele – aceea de a atinge prin cuvinte oameni ce se vor regăsi în trăirile, emoțiile, acceptările, iertările, dar și fricile mele. Pentru că nici unul dintre noi nu este singur și pentru că, de fapt, problemele nu sunt decât oportunități de a privi realitatea din noi și noi perspective, debarasați de paradigmele adânc plantate în noi.
Este o carte despre răbdare și semne venite la timp, despre energie pozitivă și, mai ales, despre cuvintele care, de-a lungul timpului, au venit în fel și chip către mine, de fiecare dată purtând același mesaj: „Ca și cum ne-am ști dintotdeauna”. Pentru că da, oricât de necunoscuți unii altora am crede noi că suntem, de fapt ne știm dintotdeauna.
Aceasta este o carte ce va avea șapte variante de copertă, în nuanțe diferite, corespunzând fiecărei chakre. Pentru că nimic în lumea asta nu este întâmplător, la tine va ajunge exact cartea de care vei avea nevoie. Cu alte cuvinte, vom lăsa Universul să aleagă mesajul ce trebuie să ajungă la tine prin intermediul coperții.”
– Ines Dumitriu
Recenzii
Nu există recenzii până acum.