Teacher: How old is your father?

Kid: He is 6 years.

Teacher: What? How is this possible?

Kid: He became father only when I was born.

E o glumă care circulă pe Internet de multă vreme, dar reflectă o realitate frumoasă și extrem de importantă.

Se spune că femeia simte că e mama acelui copil încă din momentul în care află de existența lui în pântecul ei, iar tații se simt tați când își iau pentru prima dată puiul în brațe.

Eu cred că atât mama cât și tatăl devin părinți în momentul în care își dau seama că sunt pe cale de a avea un pui mic în brațe, complet dependent de ei la început, când își dau seama că asta vine ca un dar minunat dar și cu o responsabilitate imensă, când înțeleg că acel copil e al lor pe viață.

Nașterea copilului, fizic, se întâmplă după aproximativ 280 de zile de sarcină. Nașterea părintelui, însă, e posibilă oricând.

Sunt culturi în care întâi se alege un cântec pentru copil pe care întreaga comunitate îl cântă, iar ei sărbătoresc nașterea copilului ținând seama de ziua alegerii cântecului și nu de ziua nașterii fizice. Copilul devine, deci, un membru al comunității lui atunci când el devine un gând și o dorință în mintea și sufletul părinților lui.

Nașterea în sine, fizic vorbind, e o poveste de iubire și îndrăgostire. E o minune pentru părinți și un început pentru familie.

Nașterea copilului e o amintire care face parte din istoria personală a fiecăruia dintre noi. Copiii sunt foarte interesați să audă povestea nașterii lor.

Mai mult decât atât, copiii au amintiri atât din uterul mamei cât și de la naștere. E uimitor ce povești frumoase poți auzi, de la copiii mici de tot, despre naștere. (După ce am citit astfel de povești înduioșătoare și m-am bucurat de ele, am crezut că sunt frumoase dar inventate, până când fiul meu de 2 ani mi-a povestit nașterea lui și emoțiile lui).

Pornind de la asta e important ca povestea nașterii să fie una frumoasă.

Deseori auzim ca mame, după naștere, când povestim unele momente grele sau neplăcute “încurajări” ciudate care ne spun : “bine ca ești bine tu și copilul, asta e important, restul o să treacă”. Aici puteți citi un articol frumos despre asta.

Nașterea nu are ca scop doar supraviețuirea mamei și a copilului și asta nu e suficient. Nașterea e o parte importantă a poveștii omului. E despre iubire și conectare intensă cu copilul. E o etapă de o importanță covârșitoare în relația părinte-copil.

Perturbarea acestei conectări dincolo de necesitate ce ține de viață și moarte e un sacrilegiu.

Travaliul e un dans în 2 sau, mai frumos, în 3. Diferența dintre o naștere grea și una frumoasă o poate face deseori doar acceptarea, liniștea, confortul mamei, sprijinul ei emoțional.

Nașterea cere conectare puternică cu propriul corp și propriul copil și capacitatea de a te bucura de o poveste pe care azi o trăiești și pe care peste ani o vei spune iar și iar puiului de om.

Nașterea și travaliul sunt iubire parentală în formă pură și, ca orice moment de iubire intensă e ideal să fie lent și calm, să îți dai timp să îl trăiești intens și cu bucurie.

Fiecare contracție e un pas înainte spre mare întâlnire. Fiecare îmbrățișare a tatălui e o baie de fericire transmisă copilului, fiecare șoaptă de iubire e o invitație și o declarație de iubire veșnică și necondiționată dată puiului de om. Pentru el lumea asta e nouă, e rece, e necunoscută. Nu știe limba, obiceiurile, nu vede bine, e ud și îi e frig. Are nevoie de multă iubire și multă încredere de la părinții lui.

Părinții se pot pregăti intens pentru naștere din timpul sarcinii. Fiecare pas, fiecare informație, fiecare moment dedicat acestui eveniment e un mic pas spre o naștere de vis.

Părinții se nasc cumva cam în același timp cu copilul. E un proces.

Între momentul nașterii și momentul expulziei placentei femeia produce în mod natural cea mai mare cantitate de oxitocină din viața ei (oxitocina e hormonul iubirii). Daca mama a trăit în pace cu ea și cu lumea travaliului, atunci acel moment e poate cel mai intens moment încărcat de emoție din întreaga ei viață, egalabil doar cu alte nașteri. E acel moment intens de râs și plâns de fericire intensă și iubire imensă.

Nașterea e despre mamă și copil, iar tatăl poate fi un sprijin real.

Mama naște, copilul se naște. Sunt singurii oameni de pe pamânt implicați, cu un rol real în naștere. Toți ceilalți sunt detalii, fire de praf în univers, oameni ce pot fi uitați și șterși oricând.

Dragă mămică, nașterea e numai a ta și a puiului tău. Nu lăsa pe nimeni să îți spună că e diferit.

Doar tu poți decide. Sigur că e înțelept să consulți specialiști și să iei decizii informate. Sigur că poți avea ajutoare la naștere: partener, moașă, doula și daca sunt probleme, chiar medic, însă toți, dar toți sunt ca baloane de săpun. Pentru o clipă au un rol atunci.

Povestea asta e doar a ta și a puiului tau. O trăiești în interiorul tău, în corpul și sufletul tău.

E unică și irepetabilă pentru voi doi, oricâți copii ai avea.

Ai mare încredere în tine, tu, prin copilul tău, schimbi lumea ireversibil.

Puterea asta e superputerea ta.

Nașteri minunate să aveți!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *